Comisiile de evaluare

Aceeași poveste care se repetă anual sau la doi ani (desigur sunt și cazuri rare care primesc grad până la 18 ani). Deși autismul este recunoscut pentru o funcționalitate diferită a creierului, ceea ce clar înseamnă că nu se poate schimba după gustul nostru și oficial recunoscut în Statele Unite ale Americii ca fiind pe viață, ei bine… în Romania, niște comisii formate din specialiști care nu au nici măcar o oră de lucru la activ cu un autist, dispun altfel.

Ce presupune o Evaluare și o Încadrare în grad de handicap?

Se realizează înainte de toate un dosar medical conform listei de acte solicitate, trecut prin psiholog, psihiatru, medic de familie, cadru didactic, urmat apoi de o anchetă socială.

Nu mă voi abține de la sarcasm și voi porni propriul meu război în fața celor ce își bat joc de noi, pe când trebuie să ne ajute.. autorități publice, mai exact D.G.A.S.-uri. Înțeleg că la întocmirea primului dosar de încadrare în grad de handicap, unde managerul de caz, nu cunoaște familia, să întrebe și imposibilul despre o familie, însă nu mi se pare normal să mi se analizeze faptul că dacă mi-a crescut salariul la locul de muncă, de ce s-a întamplat asta, pe parcursul anilor. Cred că își depășesc cu mult atribuțiile și intră în curiozități de natură personală. Lăsând hârtiile la o parte, ajung la partea mea preferată .. a.k.a… comisia de evaluare sau CUM ÎȘI BATE JOC DE TINE FUNCȚIONARUL.

Pana la ora aceasta am trecut prin 3 comisii de evaluare:

-anul 2016: am avut surpriza să constat în componența comisiei medicul psiholog care era preocupat să mă analizeze că sunt o mama *modernă* și medicul psihiatru care ne-a trimis la leagănul de copii, dar care a omis să ne dea și coordonatele de pe Waze ale Parcului de Distracții, nu de alta, dar spre binele lui prefer să cred că nu se referea la un alt gen de locație. Întreb și eu, ce caută într-o comisie de încadrare în grad de handicap, doctori care după zeci de ani de experiență, nu au NICI UN COPIL RECUPERAT DE MANA LOR și nu doar asta, dar refuză informația despre o evoluție nouă a copiilor, ceea ce este și mai grav.

-anul 2017: aceleași proceduri, concluzia: Wow! Ce bine a evoluat copilul (bla bla bla), dar… enjoy the moment!

-anul 2020: aici începe distracția. Luați un loc, sper că aveți lângă voi ceva popcorn, suc, desfășurăm un scurt-metraj de comedie.  Comisie formată din trei doamne, care iarăși, nu au nici măcar o oră de lucru dovedită în lucrul cu un copil autist, dar care, au reușit prin propriile lor frustrări profesionale, să creeze o stare de nervozitate in aer, copilul meu, reacționând desigur în mod negativ, pentru care să aud: Ați lucrat prost până acum!!! Întrerupeți tot ceea ce face! Nu vedeți în ce hal este copilul? 

Tot ceea ce vedeam era o adunătură de idioate frustrate puse pe ceartă care au provocat un copil de nici 8 ani , care a progresat uimitor de bine (că de aia lucrasem așa prost după mintea lor), și care le-a spus direct pe nume: Proastelor! Idioatelor!  (PS: Știm că un copil autist este caracterizat de sinceritate, da?).

Apoi, eu fiind părinte (A.k.a.: prostul), am pus întrebarea: Dacă întrerup tot ce facem.. unde să îl duc, ce avem de făcut? Rsp: Nu știm!  (nu-i drăguț?)

Poftiți răspuns, dragilor, exact de la instituția aia a statului care are obiectiv asistența socială. Dar nu e bai, am promis că îi voi desființa, chiar dacă se va întampla și peste 20 ani, dar nu pot să plătesc bugetari care să își bată joc de mine pe dreptul meu. Îmi pare rău. Nu înghit! Păstrez *legătura* cu ei.

Bun.. Deci .. EI, care nu au nici un copil lucrat de mâna lor, își permit să spună unui copil care a progresat că e în ultimul hal, dar nu sunt capabili să dea o minima recomandare. Sunt fantastici, nu-i așa?

Ridicăm și certificatul de încadrare în grad de handicap, urmează apoi, depunerea dosarelor pentru acordarea drepturilor bănești. Altă distracție, nu ați terminat popcorn-ul, da? Sau mai luați o pungă, că urmează o altă nebunie!

Iarăși, înțeleg să depui prima dată niște seturi de acte, dar nu pot să înțeleg de ce trebuie de fiecare dată să depun, trei randuri de dosare pe care deja le au și pentru care oricum ne plangem că tăiem pădurile ! De data aceasta, mă refer, la anul 20-20 și exact așa cum se solicită și până acum.. actele de identitate trebuie prezentate în original. Surprizaaaaa! Nu am avut cartea de identitate a soțului. Rețineți vă rog, nu am schimbat absolut NIMIC în actele noastre. Bun, alte birouri, alte doamne, alte… cretinisme (și sunt delicate cand afirm asta). Neavând CI a soțului, mi-au refuzat dosarul pentru indemnizație. Indemnizație însemnând că suntem părinți care muncim, care primim un drept pe care îl muncim în continuare (ajutor social au bețivii din sat), deci clar mă învoiesc des de la locul de muncă, sunt oricum cu  un pachet de nervi la pământ și care numai poftă de misoginisme feminine nu are chef.

Neprimindu-mi dosarul pentru plata indemnizației, întreb: Bun, dar și eu pierd dreptul copilului? Soțul meu muncește, are nevoie de acte la el, cine îi plătește amenzile sau responsabilitățile? (mă apucaseră nervii).. Mi se spune: veniți săptamana viitoare, la șeful de serviciu, că sunteți în termen pana atunci!

Ok… până atunci, desigur că soțul meu s-a apucat de dat niște telefoane acestor doamne mai puțin iubite acasă de bărbații lor, explicându-le că: Muncesc 30 ore legate ca să pot să plătesc copilului terapiile, stau nemâncat și nespălat, fără să am un pat în care să mă odihnesc 10 minute când simt nevoie și dumneavoastră considerați că o copie de CI nu este valabilă fără original, dar de pe ce oare se face o copie, dacă nu de pe original?  (Noaptea minții)

Desigur că acea pereche de idioate limitate intelectual nu puteau înțelege munca… așa e când faci mofturi și nu îți asumi obligații de serviciu, iar vinerea pleci la 14,00 că ai muncit mult, îți permiți să îți bați joc de proștii pe care trebuie să îi ajuți.

Vine *săptămâna viitoare*. Ajung la amabilele noastre cucoane, întreb de șeful de serviciu, care tot plecat în medical era..mi-au venit dracii: Păi, bine doamnă! Eu cu dreptul copilului în mana dumneavoastra îmi refuzați dosarul la plată? Aveți impresia că eu fac copii de buletin în creion acasă? Desigur că tot ce auzeam de la aceste, repet, idioate, era: eu nu îmi asum! Dragile mele doamne, vă promit că scaunele voastre, vor fi reciclate. Sunt sigură că veți citi postarea. Între timp, își face milă de mine o doamnă și probabil înțelegea și misiunea propriului serviciu și am putut depune dosarul.

ÎNSĂ! Nu m-am oprit.

Am făcut reclamație Directorului Instituției. Ce credeți? Vreun răspuns?? Nope! Clar!

Am umplut registratura de alte sesizări, dar și ANPDCA, care au și pornit un control în acest sens. Pfiuuuu și cat îmi place treaba asta cu controalele!  Că altfel nu se poate! Sunt oameni care nu funcționează altfel.

Bun: primesc  răspuns 2 în 1 de la Registratură, pe scurt, doamnele au făcut EXCES DE CORECTITUDINE Așa se numește bătaia de joc la adresa cetățeanului tocmai din partea asistenței sociale.

Desigur că nu înghit povestea, le recomand  să se țină bine de scaune, pentru că, abia am prins gustul!

Atât timp cât: în certificatul de naștere un copil are un tată, dar și o mamă; atât timp, cât timp de niște ani doar mama figurează în relația cu instituția; atât timp cât tatăl sună să își dea personal acordul; atât timp cât se face o anchetă socială; atât timp cât șeful de serviciu lipsește din cadrul unei instituții publice și NU EXISTĂ persoană de decizie, până și directorul acesteia NU este de găsit; atât timp cât cucoanele cu creierul intoxicat nu își asumă atribuții de serviciu pentru care sunt plătite inclusiv din banii MEI, iar dreptul copilului meu, cu handicap grav este călcat în picioare.. dragă instituție, îți promit că nu voi dormi bine, până când nu te închid.

Așadar, după cum în cazul nostru, ANPDCA a dispus un control, vă invit pe toți cei care treceți prin abuzurile acestor incompetenți declarați, să faceți reclamații. Iar în măsura în care putem, să ne strangem cât mai mulți pentru a sesiza inclusiv CEDO.