Îmi doresc ca aceasta postare sa ajungă la câți mai mulți profesori/cadre didactice…
Ne aflam la început de an scolar, in care contextul actual își pune o amprenta destul de greoaie emoțional pe fiecare din noi.
Îmi doresc tare mult ca elevii cu nevoi speciale/dizabilități sa nu devină oile negre pe fond nervos.
Și noi am avut atat experiențe bune, cât și experiențe mai puțin bune, dar cine este perfect?
Dragi profesori, îmi doresc tare mult sa țineți cont interuman de emoțiile pe care părinții acestor copii le au. Și va asigur ca nu sunt deloc mici. Aspectele care pe noi, părinții acestor copii, ne interesează, nu se rezuma la nota pe care o ia copilul sau in a ne pune bine cu cineva. Nici pe departe!
Și acești copii vin la școala pentru a învața exact aceeași materie pe care copiii tipici o au de învățat și susținut la examenele naționale. Cât de linistit poate fi un astfel de părinte ținând cont de anumite bariere pe care le poate presupune dizabilitatea cazului respectiv? Va răspund eu, DELOC.
Părinții copiilor cu nevoi speciale își doresc ca la finalul anilor de studiu sa ii încadreze in câmpul muncii. Nu sa ii întreținem noi, ajutorul social sau sa ne ceara bani de buzunar la 40 ani.
Țineți cont și informați-va de particularitatea fiecărui caz. Dacă un anume cadru didactic a reușit sau eșuat cu un anume copil asta nu înseamnă ca este universal valabil.
Ne referim la relațiile interpersonale pe care noi singuri ni le construim. Așa cum facem in mediul de acasă cu rudele noastre, prietenii, colegii de munca etc.
Relaxați-va! Părinții de copii speciali au mult mai multe pe cap și nu vor sta sa scorneasca cearta doar de dragul … a nu știu ce. Cunoasteti pe cineva care a ieșit câștigat după certuri? Eu una NU!
Suntem ceea ce transmitem și așa este! Nu te costa absolut nimic sa fii pozitiv, comunicativ. Noi, părinții copiilor cu handicap, vom fi întotdeauna lângă dumneavoastră. Și repet: interesul nostru nu se rezuma la NOTE 
Un cadru propice integrarii copiilor cu nevoi speciale.. caci asta cuprinde o paleta variata de afecțiuni.. pornește de la calm, de la acceptare.
Fiți deschiși către parinti. Va pot ajuta enorm in activitatea dumneavoastră. Acceptați însoțitorii la clasa (și nu voi invoca faptul ca este un drept, NU), ci pentru beneficiul copilului. Caci asta ne interesează. Cât de mult reușește acel copil sa asimileze informațiile predate, dar și integrarea.
Modelele copiilor noștri suntem noi, adultii din jurul lor. Noi le putem construi caracterele, noi le putem forma și corecta modul de relaționare.
Copilul meu a câștigat in 4 ani, de fapt 6 ani. Știu ca nu veți înțelege cum vine asta, dar e simplu. A pornit cu o întârziere in dezvoltare de 2 ani. Copil de 4 ani avea vârsta mintala de 2 ani, a recuperat anii aia plus anii dezvoltării lui, pentru ca acum sa fie un Asperger.
Încercați sa va Imaginați câta munca duc copiii astia. E normal sa aibă o mie de alte defecte. Cine nu are?! Poate cine nu vrea sa recunoască. Și atunci? E mai bine așa?
Fiți calmi, fiți răbdători și va asigur ca nu dau indicații. Din păcate mai exista o categorie de oameni (ca in orice domeniu pana la urma), care dacă tot nu pot face ceva bun, știu sa vorbească rău și sa creeze filme și atunci ma văd nevoită sa punctez direct asta.
Noi am reușit integrarea. Toți puteți face asta! Voi sunteți modele atat pentru copii, cât și pentru noi, părinții.
Haideți sa zâmbim împreuna și sa nu ne mai încărcam cu atat de mult toxic!