Începe școala și o dată cu ea ne confruntăm cu (re)integrarea copiilor cu nevoi speciale în acest mediu.
Ceea ce oamenii din “exterior” (profesori, părinti, copii etc) nu știu este că acest mediu este extrem de solicitant pentru noi. Ce înseamnă asta?
Avem așa:
– gălăgia din cadrul școlii (curtea școlii, clasa, parcursul pauzelor)
– solicitarea educațională (destul de încărcată și pentru copiii tipici (normali))
– statul pentru timp îndelungat în scaun în timpul orelor de curs
Acestea sunt doar câteva dintre situațiile care pot duce la stări de agitație pentru copilul cu autism. Percepțiile senzoriale amplificate nu sunt înțelese de cei din jur, iar un zgomot banal, de exemplu soneria de pauză, poate fi asimilată unui gong care îți bate brusc în ureche. Nu ai suporta nici tu, nu-i așa? Sunt stimuli în permanență.
Știm toți noțiunea de baza a autismului, aceea de “închis in lumea lui”. Bun, eu aș spune mai degrabă neînțeles. Ne lipsește foarte mult exercițiul comunicării. Înainte de toate un adult, trebuie să înțeleagă faptul că un copil autist NU va putea sa îți spună ce îl supăra atât timp cât la el se țipă. Ba mai degrabă veți reuși să îl determinați să vă lovească, să arunce obiecte, să țipe, să vă respingă.
Fără să vrem, asimilăm autorității tonul ridicat. Din start, vă spun, că și în cazul nostru particular, asta a avut ca și consecință un grad ridicat de agresivitate… refuzul de a colabora la oră.. refuzul de a mai merge la școală. Cum se rezolvă?
Răspunsul este simplu: FIȚI CALMI. Controlați-vă reacțiile în fața oricărui copil. Aici este irelevant “cu autism sau fără”.
Un adult echilibrat va putea întotdeauna să controleze un copil. Și să îl liniștească. Lucru pe care l-am simțit și noi destul de bine în procesul de integrare. #calmul! Cadrele didactice care au demonstrat acest calm, însoțit de dragoste au avut un rol #VITAL în relația copil autist-instituție de învățământ pentru noi.
Un copil căruia i se va explica o situație, o acțiune, o greșeală, cu calm, cu siguranță va înțelege ceea ce i se comunică, iar schimbările se vor vedea.
Agresivitatea la copiii cu autism se naște înainte de orice din imposibilitatea de a comunica. “Eu nu știu să îți spun să mă lași in pace, iar in consecință voi țipa”. Atât timp cât el este încurajat să vorbească despre ceea ce îl supără, iar adultul își dă interesul în a colabora cu el, problema este rezolvată. O dată ce a crescut stima de sine, se construiește și relația cu adultul (profesor/paznic/bunic/părinte).
Tot mai des se menționează faptul că în SUA este “epidemie” de autism, iar la noi IN SFÂRȘIT! … Au început vocile publice să afirme că factorul genetic este cel ce contribuie la autism (dintotdeauna am susținut personal această teorie).
Bun, în aceste condiții și împreună cu cifra oficială care anunță 1 din 50 copii este diagnosticat cu autism, deja vorbim despre necesitatea unui proces de auto-educare al nostru, ca societate.
Toți acești ACUM copii, vor deveni adulții de mâine, iar noi ca societate vom intra într-un blocaj din multe puncte de vedere. Și nu uitați, de la an la an sunt diagnosticați tot mai mulți!
Fiecare caz este diferit, dar în fiecare copil există un potențial care poate fi descoperit și poate fi folosit ca forță de muncă pe piață.
Asigurați-vă de comunicarea familie-școală-copii-profesori-părinți în procesul de integrare/acceptare a acestor copii.
Cu niște episoade mai puțin plăcute și pentru noi, cumva am ajuns să întâlnim oameni #extraordinari în acest lanț care să ne ofere suportul necesar pentru integrarea lui Răzvan.
Și din proprie experiență vă pot spune că o clasă în care colegii sunt uniți cu un copil cu nevoi speciale.. acei copii vor face #minuni față de colegul lor!