“Ce vrei sa te faci când o sa fii mare?”
Dar oare câți au devenit ceea ce și-au dorit? 
Dar ce ar putea raspunde un copil cu autism?
Eu… parintele de copil cu nevoi speciale îmi doresc ca el “sa fie bine” sau in traducere liberă : cât mai recuperat.
Autismul ne-a demonstrat ca indiferent de cine ești, cât ai… fericirea sta in interior. Iar asta va pot confirma și oamenii de top pe care ii vedeți donând sume imense către acte caritabile. Tocmai pentru ca in sufletul lor își doresc sa se simtă utili, sa simtă ca au făcut ceva pentru umanitate.
Da… este încă un tabu sa recunoști ca indiferent de poziția in care te afli simți anxietate, depresie sau orice ai face, in interior exista o nemulțumire. Am fost crescuți/educați in a colecționa cât mai multe diplome, admirații sociale care in fond nu îți aduc nimic, dar când treci pe lângă oameni modești, ochii lor sunt plini de strălucire, sunt liniștiti, impacati și pur și simplu nu mai au nevoie de nimic. Și fără orgolii !
Ce îmi doresc eu, parintele, de la copilul meu cu autism? Sa își găsească un loc in care cei din jur sa ii ofere înțelegerea #aia in momentele sale de melt-down. Nu vreau note, nu vreau diplome colecționate in domenii in care nu va profesa. Îmi doresc ca el sa se atașeze emoțional de cei de lângă el și la fel de bine recunosc ca poate as fi gândit in direcția opusa dacă autismul nu ar fi apărut pentru noi.
Profesional am avut chiar de multe ori bucuria sa lucrez cu oameni modești dornici sa își arate aptitudinile, caldura, ajutorul, încurajările, voința, sa îți demonstreze ei acel “eu pot”. La fel cum am și întâlnit persoane in diferite poziții de corporații al căror caracter m-a dezamăgit crunt. Și atunci, la ce folos?
Simplu și fericit! 
Ma bucur sa văd ca procesul educational începe sa includă tehnici de integrare in piața muncii a tinerilor, iar atunci știu ca și pentru al meu va fi un loc. Fără mediu toxic de caractere cred ca majoritatea avem “multe adunate” pe tema asta.
Dacă îl întreb pe Razvi, ce meserie ar vrea… in fiecare zi își alege cate un nou domeniu 
, dar uitându-ma mai întâi la mine, mi-as fi dorit sa fiu profesoara.. cel mai bine ma simt intre copii și cărți, dar mentalitățile părintești de atunci aveau alte orientări 
.
Așadar, dacă e pasionat de jocuri video, exista o mulțime de variante pe care poate merge, dacă e pasionat de trenuri, iarăși avem varietate, dacă e pasionat de “chestii” care se învârt, pai mulțumesc lui Dumnezeu, iarăși este loc.
Despre actul in sine de “a munci”, fiind situația de așa natura, am avut ocazia de multe ori sa îl iau cu mine la birou, iar baiatu’ asta de 8 ani: recunoaște factura/chitanța/bon; manipulează marfa; merge pe teren; relationeaza cu clienții; se pricepe chiar și la activități de secretariat 
Fix așa!
Munca sa fie și munca sa vrem!
Ce s-o face când o fi mare? #OM!!!