Reușitele sau pașii noștri mici către succes… ele ne dau speranța aia că YES, WE CAN!
Tot procesul de lucru este unul anevoios, epuizant, dar când situațiile fericite marchează un gol, nu te poți abține de la a sări de bucurie. Mmmm… și emoția nu este una simplă, ci puternică.
Deși am traversat perioada de carantină, perioadă în care noi, adulții am fost debusolați, haotici, Răzvi al nostru a fost suuuuper fericit, iar adaptarea pentru el.. floare la ureche. Nici noi, ca părinți, nu ne așteptam la asta, dar energia lui ni s-a transmis.
Lecțiile on-line? Cea mai mare plăcere pentru el, practic trecând de la un copil care se frustra numai la auzul noțiunii de teme, la stilul de lucru dansant. Dap! Dansa și își făcea lecțiile. Fain, nu?
Terapia s-a mutat tot în on-line, iar aici, numai bine am experimentat și noi, mami și tati, alături de bunici, distracția *de serviciu*.
Timpul petrecut împreună ne-a apropiat și mai mult, și îl putem cataloga ca un timp productiv, deși am avut parte de multă distracție.
Când spunem *Autism*, ne gândim imediat la calitatea vieții de adult.. sau Ce va face când va fi mare? Capacitatea de a se auto-întreține, de a se descurca, ridică cele mai mari griji, pentru noi, părinții de copii cu nevoi speciale. (Momentan al meu vrea să fie tik-tok-er :))) ).
Iar astăzi, am avut parte de o mare surpriză pe care vreau să o povestim, tot pentru a vă transmite gândurile bune și o parte din forța necesară pentru a nu renunța la ceea ce faceți, oricât este de greu (pentru că este greu).
Având niște lucruri personale de rezolvat, de durată, am fost nevoită să îl las acasă singur… un timp destul de lung. A mai avut intervale scurte, în care a fost ok puștiul, însă de data asta am avut emoții.
Așadar, am stabilit regulile generale pentru a fi în siguranță, la care am completat cu:
*Îți las telefonul meu, iar dacă te sun, te rog să răspunzi!*
Cum era de așteptat, treburile mele s-au lungit…și desigur că eram curioasă ce face copilul. Sun… nu răspunde. Hm… mă așteptam oarecum să nu vrea să răspundă. După câteva minute, SUNĂ EL!!!!
Aici a fost surprizaaaaaa. EL m-a sunat! Și nu doar atât, dar m-a asigurat și că totul este BINE.
OMG! What did just happened???
Pfiu…. exact aceeași senzație pe care o ai când la un campionat de fotbal câștigă echipa ta și nu te poți abține de la a țipa de fericire, de la a striga, de la a îmbrățișa! A fost FANTASTIC!!!
Darrrr… ca să fiu și eu *mamă* până la capăt… ajung acasă și îl întreb:
-Răzvi, de ce nu ai răspuns când te-am sunat eu?
-Dar mami! aveam puțină treabă!
Zic: -Ok, îmi cer scuze!
El: -Bine mami, îți accept scuzele!
Hm.. momentele de genul acesta, în care el este sigur de el, ba chiar mai mult, mă temperează, merită orice! (A sunat înapoi!)
Explozia de emoții, sentimente, pe care o situație banală..până la urmă, dar extraordinară pentru noi, ne oferă înverșunarea aia în care exclami: Mamăăăă cum a fost! Și te pornești mai tare.
Și Da, îi mulțumesc copilului meu, pentru tot ceea ce ne face să trăim!
#autism #letsdoIT