Mă aflu printre mamele norocoase, tinere. Desigur, că am avut o sarcină normală, dusă la termen, fără stres sau alte griji, cu o stare de sănătate foarte bună, ba chiar cu o poftă de ras uriașă. Nașterea, naturală, fără anestezii sau alte intervenții, pot spune că rapidă, alături de o echipă de oameni excepționali alături de care am păstrat starea aia de bine și de glume despre care vă vorbeam (și DA, îmi place să rad mult și tare și cu toate forțele J).
Ei bine.. timpul trece/bebe crește..dezvoltarea absolut la timpul ei.
Diagnosticul l-am primit la vârsta de 4 ani, dar până atunci, aș vrea să vă povestesc altceva.
Să pornim, zic !
Eu cred foarte mult în teoria evoluției. În general, când te gandești la evoluție te aștepți să fie conform normelor tale, însă natura NU ascultă de noi. Majoritatea leagă apariția autismului de vaccinuri. Ok…dar câți dintre noi urmărim atent copiii? (până la momentul vaccinării). Nici nu prea ai cum! Pentru că dezvoltarea unui copil în ansamblul acestei noțiuni, este complexă și dificilă pentru a se observa la câteva luni.
Pentru copilul meu, îmi amintesc strict 2 lucruri care se întamplau înainte de celebrul vaccin de 1 an, și anume:
-sensibilitatea auditivă la zgomote: în special când porneam aspiratorul, copilul pur și simplu țipa, însă, fiind prea mic de vârstă, am considerat aceasta ca fiind o formă de verbalizare a lui sau chiar joacă
-fixația pentru obiecte care se învârt: având bebe în casă plus 2 adulți care munceau în regim normal, ritmul de spălare al hainelor era zilnic .. ce făcea copilul? Cred că ați și ghicit deja: era cu ochii fix în geamul mașinii de spălat…
Desigur că apoi a urmat și vaccinarea, însă fără reacții adverse, subliniez, în cazul nostru.
Cum am început să sesizăm problemele? Simplu! Nu am sesizat NIMIC. Da… ați citit bine J Fiind băiat.. și știm că băieții se dezvoltă în alt ritm, nu am ridicat semne de întrebare, de exemplu *Nu vorbește!*. Înainte de intrarea în grădiniță, îmi amintesc perfect vara anului 2015, nu reușeam deloc să stabilim relații la locul de joacă, însă nimic alarmant sau extraordinar de ciudat, puneam totul pe seama răsfățului sau a personalității individuale. Deși până atunci, totul a fost ok, copilul sociabil, te urmărea cu privirea, nu avea stereotipii.
La intrarea în grădiniță, ne-am lovit de incapacitatea de integrare, alături de niște experiențe urâte pe care am să le relatez separat, iar de aici a pornit goana noastră spre diagnostic.
Deși ne referim la 2015, să știți că NU ERAU atât de multe informații cum de exemplu se regăseau în 2018. Am mers la medicul pediatru, care NU A RECUNOSCUT AUTISMUL, ci doar o întarziere în dezvoltare… Nici pomeneală să ne spună ceva despre autism.. Soțul meu, căutând pe site-uri mai mult internaționale, a avut certitudinea că ne confruntăm cu autism.
Desigur că blamez și voi condamna continuu episodul cu medicul, însă chiar nu pot rămane indiferentă. Am pierdut timp prețios pentru copilul meu. Cu atât mai mult cu cât, după ce am primit diagnosticul si i-am propus niște materiale informative în cabinet, a refuzat. DECI A REFUZAT INFORMAȚIA. Nu ai scuză pentru așa ceva!
Bun, luăm bilet de trimitere către Psiholog, am ales Policlinica de copii de pe Dorobanți. Un mediu insalumbru si periculos din punctul meu de vedere, la momentul respectiv. Unde doamna doctor îmi spune: *Dar te văd o mămică educată! Tu nu ai observant nimic la copilul tău?* Inclusiv la ora aceasta replica mea pentru doamna doctor, este NU. De ce? Pentru ca medicul pediatru care supraveghează copilul a confirmat *întarziere în dezvoltare*. Cine sunt eu să contrazic doctorul? Respect această profesie și îi acord TOATĂ încrederea mai departe. Astfel de situații apar peste tot. Nu mă pot împiedica de ele pentru că timpul copilului meu poate fi valorificat, nu risipit.
De la Psiholog, luăm trimitere la psihiatru, cabinetul de alături, la care ni se face programare la niște săptămâni distanță..că așa este la stat. Vine momentul programării, facem împreună evaluarea copilului, la care primesc formula de exprimare *să îl duceți la un leagăn de copii*. Hmmm , înțeleg că vocabularul comunist s-a perpetuat, însă tehnicile moderne chiar ne oferă niște posibilități. Încă mă frapează oamenii care refuză informația în Epoca Informației. Este absurd!
Nefiind mulțumită de rezultat.. nici nu aveam cum să fiu.. am ajuns la o clinică privată unde am descoperit un medic psihiatru #EXCEPȚIONAL și alături de care continuăm totul și în momentul de față.
Am primit, în cele din urmă diagnosticul de #autism, am fost susținuți cu îndrumări către ceea ce avem de făcut și… am devenit ”prieteni” cu autismul!