Am mai vorbit și în celelalte articole despre percepțiile senzoriale și gradul lor de amplificare la autiști. Vreau să mai continui cu un exemplu pentru voi și în speranța că va fi util atât pentru cei care iubesc un #autist, cât și pentru voi, cei din jurul nostru, care ne sunteți alături.
Fiind și sezon de iarnă, mai toți ne înghesuim în centrele comerciale, iar uneori folosim toaletele din incinta lor. Respectând normele de igiena, după spălatul mâinilor urmează uscarea. Fie folosim hârtia din dispensere, fie aparatele pentru uscarea mâinilor.
Încercați să vă uitați în jurul vostru, înainte de a băga mâinile în aparatele de uscat. Sunt copii care nu suportă zgomotul produs de aceste aparate, din punctul meu de vedere, prea puternic inclusiv pentru noi, care pot intra în criză.
Cum recunoașteți o astfel de situație? Reacțiile copilului vor consta în: acoperirea urechilor, fie va țipa pentru a acoperi zgomotul produs de aparat, fie îl veți vedea cum se va “strânge” speriat.
Eu obișnuiesc sa îi acopăr urechile și să îl anunț că cineva urmează să pornească aparatul. Prima lor senzație este cea de frică. Zgomotul perceput de ei este foarte puternic. Imaginați-vă că vă aflați lângă motorul unui avion, fără nici un fel de protecție, fără sa știți ca urmează să pornească… și brusc vă speriați. Cum reacționați ? … aici vor intra în funcțiune instinctele noastre primare. Pur și simplu nu te poți controla. Te sperii! Țipi!
Așadar, dacă observați astfel de comportamente În jurul vostru, atunci ați reușit să recunoașteți un copil autist.
Oricine dorește, poate intra în vorbă cu ei și le poate explica drăguț “Hei, uite, eu mi-am uscat mânuțele”. Să încerci o apropiere nu te costă nimic. Curiozitatea lor față de o persoană nouă îi poate face să treacă mai repede peste “sperietura” uscătorului de mâini.
În cazul nostru, mai avem așa: la 1 an, nu suporta aspiratorul, țipa în schimb cât putea pentru a acoperi zgomotul; acum.. suporta zgomotul hotei din Bucătărie, dar nu suporta ventilatorul din baie (care este silențios); suporta uscătorul de păr, după o lungă perioadă de acomodare și într-un final ne-am împrietenit și cu banalul aspirator, dar deloc cu uscătorul de maini.
Sunt detalii, pe care poate noi, majoritatea nu le sesizăm, dar care pentru ei pot duce la pierderea auto-controlului.
Urmăresc foarte mult reacțiile populației SUA, care având extrem de multe astfel de cazuri (eu aleg să spun că acolo e “mama” autismului), a învățat cum să se comporte. Sunt situații în care ei simt nevoia de a se trânti la pământ, tocmai pentru siguranța pe care “pământul” le-o oferă. Să tragi de ei și să îi ridici, nu este o soluție. Ce fac americanii? Se pun jos lângă ei și încearcă să stabilească contactul vizual.
De multe ori confundăm “spiritul de reacție” sau “fermitatea” cu “a țipa”, “a certa”… GREȘIT. Inclusiv pentru copiii tipici (fără probleme) și mai ales pentru cei cu nevoi speciale.
Sper să vă fie utile informațiile și având în vedere explozia mare de cazuri de “autism”, voi susține mereu că inclusiv noi, ca societate, avem nevoie să știm să ne comportăm.
Defecte / calități, avem toți. Unul se pricepe la matematică, altul nu știe să scrie, dar este dulce la vorbă. Diversitatea s-a extins tot mai mult, iar normalitatea de acum îi implică și pe ei.
Nu o spun doar din postura de părinte de autist. Priviți in jurul vostru. Oriunde mergeți. Toți cunoaștem pe cineva.. care are un copil #autist. Și care va deveni Adult autist.
Pe de altă parte, un astfel de copil are program de la 7 dimineața până seara la 9, de activitate. Voi cum ați fi după atâtea ore zi de zi?
Zgomotul este un factor extern, de mediu. Nu este vina lor.